sexus

Cheia porticului din Stoa o dă Henry Miller în Sexus: ”Soluția e acceptarea: care e o artă și nu o performanță egoistă a intelectului. Așadar, prin artă se stabilește în cele din urmă contactul cu realitatea: aceasta este marea descoperire.” Apoi: ”marea bucurie a artistului este aceea de a deveni conștient de o ordine superioară a lucrurilor, de a recunoaște prin manevrarea compulsivă și spontană a propriilor sale impulsuri, asemănarea dintre creația umană și cea „divină””. (s.n.)

antume

”Nimeni nu e sfânt în țara lui.” De orice fel ar fi, înrudirea minimalizează persoana. De asta cultura ne este compusă din ediții postume. Tendința minimalizării aproapelui cunoscut.

ăăă, au?!

Am nevoi de un handicap. M-ar face mai concentrat și mai substanțial. În plus, mi-aș procura motivul pentru ura mea de sine.

raționament plauzibil

Dacă formula ”te iubesc” lucrează cu funcția de parolă (pass_word), deschizând accesul la anumite ”pasuri” și ”trecători” prin iterarea unro vechi contracte, atunci se află mca specie a formulelor de politețe. Salutul este un exordiu, o captatio benevolantiae. Netautologic, deși performativ, furnizează comunicării dialogice - intinsă în timp dar întreruptă - o necesară continuitate. Dar formula ”te iubesc”, cu subspeciile sau echivalentele ei, nu realizează conținutul declarației în însuși actul declarativ, adică nu are însușirea performativității (decât în cazuri denaturate). Acestea dispun de un referent (emoție) și prin acest propriu foarte puternic nu numai se disting în gen, ci se și exclud din genul propus inițial.

jurnal deconstructivist

disculpare prin mea culpa

”Pentru românul care știe citi, cel mai geru lucru e sa nu scrie”. Caragiale

Ar trebui să stea ca antet pe fiecare pagină a oricărui scriitor.

eu, paranoidul, în confesional

Copil divin sunt. Frumos și semnificativ precum blazonul Jeannei D’Arc. Specialist în literatură cehoslovacă. Am maeștrii spirituali, niciodată nu mi-au trebuit: un neuron al meu e Miller, un neuron al meu e Wittgenstein, un altul Platon, unul Descartes și așa mai departe. Să nu fii fericit când ai suprins esența și îți stă pe limbă? O, Eu, Înălțimea Mea! Simt un extaz la scară cosmică, cum simte cârtița oarbă purtată de vântul solar. Uimitor, nu sunt nici măcar bolnav, decât trupește! Nu am de-a face cu hybris-ul, nu sunt ferice numai sufletește. Cunosc intelect și rațiune, suflet și spirit. Dar devin, deloc penibil, un frumos Xenofan ”sillos”, zeflemitor, amicul în sistem al unuia Cratylos - apofantic, cu indexul retezat de realitate, căci era, el, degetul, exagerat de ostensiv - las digresiunea, vorbeam despre Cratylos, îl am, de asemenea, la degetul meu mic. Monsieur Louis Celine c’est moi. Sunt mai ușor ca amintirea mea. Sunt, indecidabil, o imponderabilă și-mi voi alege ca patrie o limbă în care să nu întâlnesc indexicale - urăsc deicticul - dar plină de expresii strict performative.

Sunt un bun, un foarte bun rapsod, și nu accept a fi înjurat decât cu ocara măi Homer cu ochi, căci am văzut-o pe Diana baigneuse și n-am crăpat. Dansez, probabil, noaptea pe propria-mi cantată, ca un țap din rasa tragos de-al lui Dionyssos ithyphallicul. Da, mă țin puternic cu mâinile de polipii adevărului, iar dacă mamoșul Socrate avea dreptate cum că adevărata cunoaștere purifică, îmi voi deschide la Paris un Cabinet de epistemologie - probabil fără subiect cunoscător.

E târziu, pune-ți cerceii, plonjează-n rochie și șterge-o. Sunt sedus de mine însămi. Sunt sedusă de mine însumi.

ideiuță

Geneza - nu ca povestire, ci ca prevestire

final

Când nu va mai exista hârtie pentru a scrie în calendar cohortele de sfinți?

!

Iubiți proza cotidiană, căci banalul e cea mai devastatoare dintre stihii!